1. 1.     Scop şi obiective

 

Când iniţiezi organizarea unui training, întreabă-te: „Acest seminar va mobiliza, motiva şi încuraja participarea activă a tinerilor? Care vor fi rezultatele atelierului meu? Cum voi măsura aceste rezultate?”

 

Scopul este rezultatul pe care tu, în calitate de formator, doreşti să-l obţii la finele atelierului. Scopul este clar şi conchis. Exemplu:

– instruirea tinerilor jurnalişti în domeniul combaterii cenzurei în presa tinerilor şi încurajarea lor să acţioneze pentru promovarea libertăţii de exprimare;

 

Obiectivele sunt etape (paşi) pentru realizarea scopului propus. E necesar să formulezi obiective clare, astfel încât participanţii să înţeleagă ce vor trebui să realizeze ulterior. De altfel, participanţii nu vor şti ce trebui să facă la training şi după. Toţi vor porni în direcţii diferite. Obiectivele sunt esenţiale pentru a trece la acţiune. Aşa că nu le ignora, acordă-le o atenţie deosebită.

–         de a oferi participanţilor informaţia de bază referitoare la libertatea de exprimare şi limitarea ei;

–         de a împuternici 14 tineri jurnalişti cu abilităţi de formator, pentru ca aceştia să devină ulterior „avocaţi” ai libertăţii de exprimare.

 

 

  1. 2.     Elaborarea agendei

 

Agenda este documentul care oferă informaţia de bază despre atelier. Conţine sigla organizaţiei, denumirea seminarului, locul şi perioada desfăşurării, timpul alocat pentru fiecare subiect (reprezentată sub formă de tabel sau shematic) şi o menţiune cu privire la finanţatorii seminarului.

 

Un exemplu de agendă este cea pe care aţi primit-o fiecare dintre voi în mape. Mai multe detalii vezi mai jos la capitolul „fişa formatorului”.

 

  1. 3.     Fişa formatorului

 

Nr. Subiectul Descrierea metodelor Timpul Rezultate aşteptate
1 Paşii unui training. Brainstorming. 08.30 – 08.40 La finele acestui atelier, participanţii vor cunoaşte cum se planifică un seminar de instruire
2 Scopul şi obiectivele unui training Explicarea acestui capitol prin prezentarea obiectivelor trainingului şi a celor trei desene (leul şi dresorul, instruirea, perioada post-training). Lucrul în grup: elaborarea obiectivelor pentru o consultanţă, prezentarea şi analiza lor în plen.

 

 

08.40 – 09.00

 

 

09.00 – 09.10

09.10 – 09.25

3 Analiza participanţilor Puncte de reper: aşteptările participanţilor, vârsta, limba de comunicare, nivelul participantului – chestionare pre-curs 09.25 – 09.50

 

4 Elaborarea agendei şi fişei formatorului Iniţial un joc

Prezentarea grafică a unei agende şi a fişei formatorului. Cazul consultanţelor care urmează a fi organizate.

09.50 – 10.00

10.00 – 10.30

5 Pregătirea sălii, echipamentului şi resurselor pentru participanţi Discuţii. Solicitarea feed-back-ului.

„Sfaturi”. Gluma cu socoteala de la piaţă. Lista cu sugestii.

10.30 – 10.45

 

 

  1. 4.     Participanţii

 

Primul pas în procesul de planificare al unui program îl reprezintă evaluarea nevoilor. Folosim tehnicile de evaluare ale nevoilor pentru a vedea de ce au nevoie oamenii. De obicei, ei confundă ceea ce doresc cu de ce au nevoie.

 

Pentru a determina nevoile grupului ţintă, poţi folosi una dintre următoarele tehnici:

–         discuţii în grup (întreabă grupul de ce are nevoie şi înregistrează răspunsul);

–         brainstorming;

–         discuţii individuale neformale (tinerii ăşi pot exprima nevoiele în spaţiul unde se simt ei mai bine);

–         interviu formal (un chestionar standard, care este completat înainte de training);

–         sondaje, etc.

 

Câteva întrebări:

–         cine sunt participanţii (vârstă, raportul de sexe, număr)?

–         ce fel de aşteptări au ei?

–         care sunt necesităţile lor?

–         ce bariere de comunicare pot apărea?

–         sunt participanţi pe sprijinul cărora poţi miza?

–         există participanţi „dificili”?

 

IMPORTANT! Pentru a fi eficient, la seminar trebuie să participe nu mai multe de 15 persoane. În această situaţie, formatorul va reuşi să interacţioneze aproape cu fiecare în parte şi să ofere cuvântul tuturor.

 

  1. 5.     Pregătirea sălii, echipamentului şi resurselor pentru participanţi

 

Sala trebuie să fie încăpătoare pentru toţi participanţii, bine luminată şi agreabilă. E necesar să ştiţi din timp unde va avea loc seminarul. Astfel, dacă nu vă veţi documenta suficient, în timupl seminarul aţi putea descoperi că toate scaunele din clasă nu se mişcă. Acest fapt nu va permite să interacţionaţi liber cu toţi participanţii. Plus, va exista un stil academic, care, cu siguranţă, nu va fi în favoarea bunei desfăşurări a seminarului.

 

Ce echipament avem la dispoziţie? Dar de ce am nevoie? Acestea sunt întrebările la care trebuie să găseşti un răspuns.

 

Resursele pentru participanţi (sau suportul de curs) nu este nimic altceva, decât forma scrisă a subiectelor discutate. Acestea înseamnă ajutoare vizuale şi materiale ce includ informaţii despre probleme relevante privind cursul. Resursele pot fi broşuri, articole, ajutoare sau mărturii în probleme relevante pentru curs.

 

 

  1. 6.     Metode

 Motto:

„Nepregătindu-te, te pregăteşti pentru eşec”

 

Atunci când începi un seminar, gândeşte-te bine ce metodă trebuie să utilizezi. Am inclus mai jos câteva metode mai bine cunoscute şi interesante.

 

Snow card

Participanţii primesc câte o foiţă mică (cca 1/6 din foia A4), pe care notează ideile referitoare la un anumit subiect. Apoi, tot în grup, acestia sunt prinse pe perete, apoi citite, analizate şi grupate.

 

Discuţia în perechi

Roagă participanţii să discute în perechi 1 – 2 minute, pentru ca mai târziu să împărtăşeascp ideile întregului grup. Ca rezultat, vei stimula participanţii să ofere idei noi la subiectul dorit.

 

Continuum

Pe podea este marcată o linie. Formatorul specifică că o parte din odaie reprezintă acordul total, cealaltă dezacordul. Cei indecişi se plasează în zona funiei. Se pronunţă o afirmaţie în privinţa unei probleme controversate. Participanţii sunt rugaţi să se plaseze în una dintre cele părţi ale odăii despărţite de linie. Apoi, pe rând, sunt rugaţi câţiva dintre reprezentanţi să argumenteze poziţia ocupată. Metoda poate fi utilizată de mai multe ori.

 

Studiu de caz este o descriere detaliată a unui eveniment, situaţii sau circumstanţe, care este prezentată audienţei pentru cercetare şi analiză.

 

Joc de rol

Un exerciţiu în care membrii unui grup sunt desemnaţi să interpreteze anumite roluri, urmate de discuţii între membrii grupului.

 

Brainstorming

Un proces în care participanţii la seminar sunt încurajaţi să participe la împărtăşirea ideilor referitoare la un anumit subiect. Ideile nu se critică, doar se notează. Apoi, cu acordul autorului, poate fi grupată.

 

Discuţii în plen

Este o masă rotundă, la care toţi participanţii ăşi pot exprima părerea. Este stimulat feed-back-ul şi schimbul de opinii.

 

Lucrul în grup

Permite apropierea participanţilor şi iniţierea unor discuţii mai puţin formale. Toţi participanţii reuşesc să se expună. În dependenţă de caz, ar putea fi necesar ca grupul să fie condus de către un moderator, iar discuţiile să fie notate de un secretar / raportor, care ulterior prezintă în plen rezultatele lucrului în grup.

 

Fleep-chart („O imagine valorează mai mult decât 1000 de cuvinte”, Confucius) 

Este una dintre cele mai răspândite metode de transmitere a unei informaţii şi ideilor vizuale. Ce să vă spun? Şi aşa totul e clar🙂

 

Cum învăţăm:

10% din ceea ce citim

20% din ceea ce auzim

30% din ceea ce vedem

50% din ceea ce vedem şi auzim

70% din ceea ce spunem când vorbim

90% din ceea ce spunem în timp ce facem

 

 

  1. 7.     Jocuri (de „spargere a gheţii”, „de încălzire”, „de energizare”, „de integrare”)

 

Delfinul

Formatorul ţine mâna în poziţie orizontală la nivelul pieptului (mimează nivelul mării). Cu cealaltă mână va reprezenta un delfin care înnoată. Atunci când delfinul sare din apă, participanţii bat din palme.

 

Titanic

Formatorul este căpitanul corabiei. Ceilalţi sunt personalul navei, se aşează în spatele căpitanului şi trebuie să execute întocmai ordinele acestuia. Când Titanicul merge înainte, toţi merg înainte. Ulterior, formatorul îi va purta la stânga, dreapta, înainte şi înapoi până când nu se sparge nava. Apoi, participanţii urmează să sară în bărcuţe câte „X” (numărul îl numeşte formatorul). Acest procedeu se repretă de mai multe ori, până când ăi împarţi în câte grupuri doreşti.

 

Salutul în … secunde

La un semnal, toţi participanţii se saluta intre ei strangandu-si mana si spunandu-si numele (sau pur si simplu „Salut!”). Intr-un timp limitat de ordinul a 4-8 secunde fiecare trebuie sa оncerce sa dea mana cu toţi ceilalţi participanţi.

 

Interviul distractiv

Intr-o prima etapa, toţi participanţii se plimba si, când se оntâlnesc cate doi, unul „ii ia un interviu” celuilalt punandu-i o оntrebare traznita despre persoana acestuia. In etapa a doua fiecare „reporter” pe rând alege cel mai amuzant / neaşteptat răspuns pe care 1-a primit si оl comunica (desigur, оmpreuna cu оntrebarea) celorlalţi; aceştia trebuie sa ghicească persoana care a dat acel răspuns.

 

Cursa cu calul

Stand in cerc si fara a se deplasa de pe loc, participanţii pornesc intr-o cursa imaginara pe cai lovind cu palmele pe coapse. Diferite obstacole pot fi imaginate si se mimează corespunzător: trecut prin apa, sărit un zid, alergat pe nisip etc.

 

Dracula

Un jucător este Dracula, altul este un turist rătăcit iar ceilalţi stau grupaţi pe perechi si reprezintă nişte copaci speciali, copacii gemeni. Dracula оncearcă sa-1 prindă pe turist, dar acesta poate oricând оncerca sa se refugieze intr-un copac. Daca Dracula este mai rapid si reuşeşte sa-1 prindă pe turist isi schimba rolurile intre ei si jocul continua. Daca insa turistul reuşeşte sa ia de braţ un copil care juca rolul de copac, „geamănul” acestuia din urma se desprinde de el si se transforma in Dracula, iar fostul Dracula se transforma in turist.

 

Zidul urlator

Trei grupuri aproximativ egale de jucători stau aliniate fata in fata. Grupul dintr-o parte, sa zicem din stânga, alege in secret un cuvânt. La un semnal, grupul din stânga striga cuvântul către cel din dreapta, care оncearcă sa-1 audă. Dificultatea consta in aceea ca grupul din mijloc face foarte mult zgomot (striga, dar nu un cuvânt ci doar vocale). Când comunicarea a reuşit in pofida „zidului urlator” din mijloc, se schimba rolurile.

 

Extraterestrul

Un jucător e poliţistul care supraveghează totul de pe margine. Alt jucător este Extraterestrul care-i adoarme pe ceilalţi participanţi, dar nimeni altcineva nu ştie cine e Extraterestrul. Jucătorii se plimba si dau /ţffliana când se оntâlnesc intre ei.

Când un jucător se оntâlneşte cu Extraterestrul, acesta din urma ii face un semn discret, iar după inca „Nerei-patru paşi jucătorul ghinionist adoarme si se lasă la pamant. Poliţistul trebuie sa identifice Extraterestrul dinainte ca acesta sa-i adoarmă pe toţi jucătorii.

 

Ziarele muzicale

 Se оmprăştie pe jos atâtea ziare cati participanţi sunt. Cat timp cânta muzica, toţi trebuie sa danseze rara sa calce pe ziare, iar in acest timp moderatorul elimina un ziar. Apoi muzica se opreşte, iar concurenţii

trebuie sa se refugieze fiecare pe cate un ziar. Cel rămas fara ziar părăseşte jocul. Se continua astfel pana când ramane un singur câştigător.

 

Gaseste-ti locul!

Toţi participanţii stau in cerc cu excepţia unuia care merge in jurul cercului, pe exterior. La un moment dat, acesta atinge pe spate pe un alt jucător, apoi aleargă in continuare in jurul cercului cat de repede poate. Cel de-al doilea jucător trebuie sa alerge in direcţia opusa si sa ocolească cercul. Ambii jucători incearca sa ajungă in locul rămas liber in cerc. Cel care reuşeşte primul intra in cerc, iar celalalt merge in jurul cercului, atinge pe altcineva si jocul continua.

 

Şoferii grijulii

Toata lumea se plimba cu nişte automobile imaginare, având foarte mare grija sa nu se atingă intre ei. Moderatorul joaca rolul poliţistului si striga comenzi ca: „Mai repede!”, „Mai incet!”, „Grupati-va cate doi!”, „Din nou singuri!” etc.

 

Prinţesele, prinţii si vrăjitorii

Fiecare dintre cele doua grupuri egale de participanţi isi alege in secret cate un personaj: prinţesa, prinţ sau vrăjitor (acelaşi pentru tot grupul). Cele doua grupuri se apropie ca doua linii paralele apoi, la un semnal, fiecare arata simbolul personajului ales. Reacţia depinde de personajele alese: intotdeauna prinţesele fug de vrăjitori, vrăjitorii fug de prinţi iar prinţii fug de prinţese. Fiecare echipa isi poate găsi refugiul in spatele unei linii, in propriul teritoriu, dar cei care nu au reuşit sa ajungă aici si au fost prinşi de adversari devin parte din echipa acestora. Jocul se reia prin alegerea personajelor din nou de către fiecare echipa s.a.m.d.

 

Mima de grup

Fiecare grup de participanţi primeşte pe un bileţel numele unui obiect pe care trebuie sa-1 mimeze printr-o construcţie de grup tip grup statuar. Parti din grup sau intreg grupul se pot mişca, dar nu este permisa jucărea unei scene, ci doar efectuarea de mişcări simple si repetitive.

 

 

  1. 8.     Portretul formatorului

Pentru a fi un bun formator ai nevoie, în primul rând, de trei momente: ascultare activă, simţ al umorului, „răbdare eternă”.

 

Accentul şi intonaţia

Accentul şi intonaţia joacă un rol important în comunicare, din moment ce este modul prin care arătăm că punem o întrebare sau facem o afirmaţie. Intonaţia arată şi punctele de vedere sau sentimentele personale privind problema în discuţie. Totuşi, modelele nu se transferă uşor de la o limbă la alta. Aceasta poate duce, de exemplu, la o întrebare care să sune a afirmaţie, care poate duce la neînţelegeri, mai ales dacă ascultătorul o interpretează, de exemplu, ca pe o ironie, dispreţ sau chiar obrăznicie.

 

Limbajul corpului

Comunicarea nu este doar o chestiune de limbaj. Tăcerea şi privirile pot fi şi ele importante. Anumite diferenţe de gestica pot duce la neînţelegeri din partea ascultătorilor. Ascultătorii germani pot să-şi exprime aprobarea către vorbitor lovind cu pumnul în masă. Este improbabil ca un vorbitor de franceză sau finlandeză va interpreta o asemenea reacţie ca fiind aplauze.

 

Atitudini faţă de participanţi:

–         respectă fiecare participant;

–         învaţăde la participanţi;

–         încurajează participarea;

–         provoacă oamenii la schimbare;

–         evaluează cunoştinţele şi deprinderile participanţilor;

–         permite participanţilor să avanseze;

 

 

  1. 9.     Evaluarea

 

Evaluarea la sfârşitul zilei

Considerată ca un flash asupra cursului, această evaluare dă participanţilor ocazia de a-şi schimba impresiile şi sentimentele privind lucrările de peste zi. Formatorul poate astfel şti în ce grad au fost atinse scopurile şi obiectivele cursului.

 

Evaluarea de la mijlocul cursului

Când cursurile durează mai mult, se dovedeşte folositoare o evaluare mai aprofundată la mijlocul cursului pentru a vedea dacă trebuie cumva adaptate scopurile, metodele, conţinutul, gradul de dificultate şi toate celelalte elemente ale cursului.

 

Evaluarea de la finalul cursului

Chestionarul de evaluare de la finalul cursului furnizează informaţii preţioase privind gradul în care s-a răspuns nevoilor şi aşteptărilor participanţilor, în timp ce evaluarea de sinteză constituie un bun punct de plecare pentru planificarea altor cursuri pe aceeaşi temă şi destinate unui grup ţintă similar.

 

Metode de evaluare:

 

Gândesc, simt şi dau cu piciorul

Metoda permite evaluarea activităţilor zilnice din trei perspective diferite. Pe o foia de fleep-chart este desenat un omuleţ, căruia i se văd doar mîinele, picioarele, corpul şi inima. Participanţii sunt invitaţi să scrie pe foie:

–         ceea ce gândesc că s-a întâmplat în ziua respectivă (în zona capului, centrul gândirii);

–         ceea ce au simţit în ziua respectivă (în zona inimii, centrul sentimentelor);

–         ceea ce ar fi scos din această zi (în zona picioarelor, adică ceea la ce ar fi dat cu piciorul).

Apoi, se iniţiază o discuţie despre cele scrise pe toate cele trei părţi ale corpului. Avantajele sunt că participă toţi, participanţii află ce cred alţii despre seminar, iar părerile nu sunt doar exprimate, ci şi discutate.

 

Întreabă experţii

La începutul seminarului roagă ca toţi participanţii să noteze pe o foiţă o întrebare la care ar fi dorit să afle răspuns. La finele seminarului, amestecă toate întrebările. Fiecare participant extrage câte o întrebare şi va răspunde la ea.

 

Momente de stea

La finele instruirii, cere fiecărui participant să descrie o situaţie de la seminar în care unul dintre participanţi s-a evidenţiat în mod special cu ceva. Dacă e necesar, tu, în calitate de formator, vei sublinia anumite momente.

 

Mulţumesc

Rugaţi participanţii pe rând să se apropie de unul dintre participanţi (cu excepţia formatorului), care l-a ajutat să înţeleagă un anume subiect sau l-a ajutat cu orice altceva şi să-i spună „Mulţumesc”. La rândul, celălalt va spune „cu plăcere”. Astfel, ei se vor învăţa să primească complimente.

 

 

  1. 10.     Redactarea raportului narativ

 

Cel mai simplu model de raport şi pe care vi-l recomand este următorul:

 

  1. Informaţie generală. Conţine denumirea activităţii, perioada, organizatorii, scopul şi obiectivele.
  2. Rezultate aşteptate. Conţine principalele realizări de la seminar. Exemplu: „La finele seminarului, participanţii au putut defini formele de limitare a libertăţii de exprimare şi căile de atac în instanţa de judecată”.
  3. Obstacole. Ceea ce a fost rău sau a încurcat la buna desfăşurare a seminarului. Nu includeţi detalii tehnice cum ar fi: „imprimanta nu a tipărit calitativ certificatele de participare, astfel încât în ultimul moment am refuzat să le mai oferim participanţilor.”
  4. Concluzii şi recomandări. Dacă ar fi să formulez altfel acest capitol, l-aş numi „lecţii învăţate”. Cuprinde anumite deduscţii şi propuneri pentru îmbunătăţirea următoarelor activităţi.

 

Bibliografie utilizată:

 

–         „Basics facilitation skils”, International Associations for Facilitators, mai 2002;

–         „Manualul formatorului european”, Academia Sindicală Europeană;

–         „Metode creative folosite în activităţile de tineret”, Fundaţia Life, www.life.org;

–         „Manual for media trainers. A learner-centred approach”, Drew O. McDaniel, UNESCO, 2001;

–         „Trainers Pack”, Crown, 2004;

–         „Comenius. Acţiunea 2. Ghid de bune practici”, Comisia Europeană.

 

Alte resurse:

–         Birchall, D. & Smith, M. (1999). Technology supported learning. In A. Landale (Ed.), Gower Handbook of Training and Development. (3rd ed., pp. 354-362). Aldershot, England: Gower Publishing.

–         Hart, L.B. (1991). Training Methods that Work: A Handbook for Trainers. Menlo Park, CA: Crisp Publications.

–         Odiorne, George S. (1970). Training by objectives; an economic approach to management training: New York: Macmillan.

–         Birchall, D. & Smith, M. (1999). Technology supported learning. In A.

–         Landale (Ed.), Gower Handbook of Training and Development. (3rd ed., pp. 354-362). Aldershot, England: Gower Publishing..

–         Gagné, R.M.& Medsker, K. (1996). The conditions of learning: Training applications. Fort Worth: Harcourt Brace.

–         Hart, L.B. (1991). Training Methods that Work: A Handbook for Trainers. Menlo Park, CA: Crisp Publications.

–         Guide to Leading Successful Workshops and Training Programs. New York: McGraw-Hill.

–         Kirkpatrick, D. L. (1998). Evaluating Training Programs: The Four Levels. (2nd ed.). San Francisco, CA: Berrett-Koehler.

 

World Wide Web Resources

–         Asia Pacific Institute for Broadcasting Development: http://www.aibd.org.my/

–         American Society for Training and Development: http://www.astd.org/

–         Asia Pacific Broadcasting Union: http://www.abu.org.my/

–         Asian Media Information & Communication Centre (AMIC): http://www.amic.org.sg/