Category: Afectiuni mai des intilnite


 

Maladiile sistemului hematopoetic se clasifică în  următoarele sindroame clinice:

 

  1. anemic
  2. leucemiilor acute şi cronice (în funcţie de celula polioferantă – mieloproliferativ şi limfoproliferativ)
  3. hemoragipar (diatezele hemoragice).

 

Sindromul anemic

Definiţie.

reprezintă o stare patologică, ce se caracterizează prin reducerea numărului de eritrocite (E), diminuarea încărcării lor cu hemoglobină (HB) şi scăderea hematocritului (Ht). Elementul cel mai important în definiţie îl constituie scăderea Hb (întrucît există cazuri de anemie cu număr de E. Şi  Ht normale):

  1. la bărbaţi – ¯ 130 g/l
  2.  la femei – ¯120 g/l (femeile însărcinate –  ¯ 110 g/l);
  3. hematocritul (Ht) la bărbaţi < 42% ,  la femei < 36%
  4.  numărului de eritrocite ¯ 4,0 x 1012 /l; ferului seric ¯ 14,3 mcmol/l.

Etiologia  sindromului anemic:

  1. hemoragii acute (severe) şi cronice (mici şi repetate);
  2. hipo-sau aplazii medulare
  3. deficit de fier, vitamina B12/ sau acid folic
  4. hemoliză crescută.

 

Clasificarea anemiilor.

Există diverse clasificări (etiologică; morfologică; fiziopatologică etc.).

Forme etiopatogenice:

  • Anemii prin dereglări de hematopoieză:

a)       anemii carenţiale (fier, B12 – şi folievodeficitare), care se instalează în urma unui aport alimentar insuficient sau consum sporit al acestora).

b)       Anemii prin insolvalibilitate medulară, condiţionate de procese medulare toxidegenerative sclerotice, metaplazie, regenerare eritrocitară.

  • Anemii hemolitice – liză masivă a hematiilor
  1. cauzate de factori intraeritrocitari
  2. Ereditare:

a)       prin defect de membrană:

–          sferocitoză  ereditară (icterul hemolitic congenital, anemia Minkovski – Chauffard)

–          eliptocitoza ereditară (ovalocitoza)

b)       prin tulburări metabolice eritrocitare – eritroenzimopatii (deficit de glucozo- 6- fosfat – de hidrogenază etc.).

c)       prin emoglobinopatii (siclemia (drepanocitoza) şi talasemia (anemia mediteraniană, boala Cooley).

  1. Achiziţionate: hemoglobinuria paroxistică nocturnă (boala Marchiafava – Micheli).
    1. Cauzate de factori extraeritrocitari.

a)       cu mecanism imunologic prin autoanticorpi şi izoanticorpi

b)       cu mecanism neimunologic prin agenţi fizici, chimici, infecţioşi, toxici etc.

  • Anemii  post hemoragice

a)       acute

b)       cronice.

Forme morfocelulare:

  • anemie micro-; macro- şi megalocitară, exprimând dimensiunile eritrocitului
  • anemie hipo-; normo – şi hipercromă, reprezentând concentraţia de hemoglobină, se exprimată prin indiceşe de culoare (i.c) (normocromie i.c. – 0,9 – 1,0).

Anizocromie coloraţiei neuniformă a  hematiilor. 

Policromazie (colorarea simultană a hematiilor într-un mediu atât acid, cît şi bazic).

  • Anemie anizocitară (inegalitate globulară dimensională); poikilocitară (variabilitate de formă a hematiilor), sferocitară (globule mici, rotunde, intens umplute cu hemoglobină); drepanocitară (formă de seceră); ovalocitară etc..
  • Anemie:
  •  hipo-;
  •  normo-;
  •  hiperregeneratoare, indicând potenţialul regenerativ medular şi extramedular (reticulocite în sângele periferic).

 

Semnele clinice ale unei anemii indiferent de etiologie:

Acuzele:

fatigabilitate, cefalee; vertij, lipotimie, slăbiciune, micşorarea toleranţei la efortul fizic (sedementarizmul la vârstnici maschează acest simptom); somnolenţă; “steluţe” înaintea ochilor; crampe musculare; dispnee, palpitaţii, ameţeli, tulburări de vedere, astenie, parestezii.

                Semne clinice:

1. Cutanate:

a)       paloarea tegumentelor şi mucoaselor (obişnuit proporţională cu gradul anemiei; o nuanţă galben – pai în anemia. Biermer; “ca hârtia”  în anemia posthemoragică acută; verzuie – “cloroză” la tinerele fete cu anemia  feriprivă).

b)       tulburări trofice ale părului şi unghiilor

2.Sistemul respirator: dispnee la suprasolicitare fizică şi în repaos.

3.  Sistemul cardio-vasculare:

palpitaţii; tahicardie dispnee de efort, dureri anginoase, auscultativ  suflu sistolic funcţional la apex.

4. Sistemul gastro-intestinal :

disfagie (anemie feriprivă); glosită (anemie Biermer); hepato şi/ori splenomegalie (leucemii); splenomegalie (anemia hemolitică).

 

Anemia feriprivă.

Definiţie: Anemia feriprivă reprezintă o afecţiune cronică, de cele mai multe ori recidivantă; hipocromă şi microcitară, datorită scăderii cantităţii de Fe din organism, ceia ce duce la perturbări ale proceselor metabolice celulare. Este cea mai frecventă formă de anemie (80-95%),   se întâlneşte la toate vârstele, la ambele sexe, dar predomină la femei şi copii.

Cantitatea necesară de Fe pentru organismul uman timp de 24 ore constituie în mediu 24 mg (20-25 mg).

Etiologie.

Scăderea cantităţii de Fe din organism se datorează:

  1. aportului insuficient (alimentaţie carenţată în Fe)
  2. nevoilor crescute de Fe (adolescenţă; sarcină, alaptare),
  3. dereglarea absorbţiei intestinale (aclorhidrie, gastroectomie parţială sau totală, accelerarea tranzitului prin duoden, intervenţie tip Billroth II;
  4. pierderi de sânge (cauză gastrointestinală, genitală, hematodoză (invazie helmihtoasă).

Semnele clinice subiective (Acuzele).

Oboseală, somnolenţă, vâjâituri în urechi, cefalee, vertij; astenie fizică şi psihoemoţională, iritabilitate; dispnee de efort, lipotimii. Aceste simptome au la bază nu doar reducerea cantităţii de Hb, dar şi deficitul fermenţilor cu conţinut de fier (citocromul C, citocromoxidaza, succinatdehidrogenaza, xantinooxidaza).

Tulburări digestive, produse prin atrofia mucoasei digestive şi fenomene inflamatorii supraadăugate: stomatită angulară, glosită (limbă roşie şi dureroasă), disfagie sideropenică (sindromul Plummer Vinson), tendinţă spre diaree (din contul steatoreei în urma malabsorbţiei); pervesiea gustului – dorinţă de a mînca cretă, pământ, cărbune, de a mirosi gaz, oţet, acetonă etc. (pica chlorotica), tulburări neurologice sub formă de parestezii (senzaţie de arsură a limbii), împunsături ale pielii.

Semnele clinice obiective.

Tulburări ale tegumentelor şi fanerelor:

  • Tegumente palide (cu nuanţă deschisă), aspre, uscate, veştede, pergamentoase, neelastice şi cu tendinţa de riduri.
  • Pilozitatea fragilă, uscată, cade uşor, rarefiată.

Unghiile sunt fără luciu; friabile, subţiate, cu frisuri şi strii longitudinale, se aplatizează (platonichie) şi în cele din urmă se încurbează, cu concavitatea în sus, realizând aspect de lingură (koilonichie).

  • La examenul cavităţii bucale se depistează:
  • Limba netedă, are o culoare roşu carminat (“limbă zmeurie”), foliculii sunt atrofiaţi, ceea ce la palpare dă impresia unei suprafeţe vopsite (“limbă lăcuită”), realizând semnul glosită Hunter; parestezii, usturimi exagerate la ingestia de alimente calde sau picante; la nivelul comisurilor labiale se constată ragade (zăbăluţe);

Sistemul cardio-vascular

Auscultativ zgomote accelerate; suflu sistolic (funcţional) la apex şi “de drâmbă” în fose jugulară; TA este de obicei mică, pulsul – rapid; filiform.

Explorări paraclinice.

  1. Sângele periferic.
  • Hb , Er scăzute, ­ frotiu:  Er sunt mici (microcitoză), inegale (anizo-poikilocitoză) şi slab încărcate cu Hb (hipocromie intensă), uneori cu aspect de inel – anulocite (lipsa totală de Hb). Numărul de reticulocite este la limita inferioară a normei.
  • Numărul leucocitelor şi trombocitelor este, obişnuit, normal.
  • Mai specific se consideră:
  • Micşorarea conţinutului de fier seric (sub 10 mmol/l) nivelul protoporfirinei eritrocitare libere este mărit, nivelul feritinei serice scăzut.

 

Evoluţia este cronică, ondulantă, cu perioade de agravare şi remisie relative, fără tratament – progresarea anemiei.

Anemia megaloblastică

Generalităţi:  Anemia megaloblastică reprezintă o afecţiune cronică, recidivantă, care se caracterizează prin micşorarea cantităţii de Hb şi  Er,  datorită carenţei absolute sau relative a vitaminei B12 sau – şi acidului folic. Megaloblastoza este expresia morfologică a unei anomalii metabolice care constă într-o sinteză anormală de ADN. Vitamina B12 şi acidul folic au un rol deosebit în sinteza ADN –ului, ceiea ce duce la dereglarea mitozei şi maturaţiei celulelor eritrocitare medulare. Necesitatea nictemirală a organizmului în vitamina B12 o constituie – 5 mg/24 ore.

                Factorii predispozanţi şi etiodeclanşatori.

  • Afecţiuni cronice gastrointestinale – hiposecreţie gastrică, cancer stomacal, gastrectomie, paraziţi intestinali (botricefalul), enterocolite; disbacterioză, hepatită, ciroză.
  • Condiţii nesatisfăcătoare de viaţă- alimentaţie carenţială, aflare insuficientă în aer liber, sarcini şi naşteri frecvente;
  • Predispoziţie eredoconstituţională: insuficienţa producerii factorului intrinsec.
  • Organismul uman este incapabil să sintetizeze folaţi (derivaţi de acid folic), fiind astfel dependent de aportul alimentar al acestora care este asigurat de alimente de origine animală sau vegetală (sparanghel; conopidă, spanac etc). Absorbţia folaţiilor se face în duoden şi jejunul proximal prin mecanisme de transport activ. Rezervele de folat sunt de 8-12 mg (în ficat) şi asigură necesarul organismului pentru 4 luni.

Clasificare.

Anemiile  megaloblastice prin carenţă de vitamina B12 pot fi grupate în:

            1.Anemia Biermer (lipsa facotrului intrinsec, care face imposibilă absorbţia de vitamina B12).

            2. Parabiermeriene, cu mecanism patogenic asemănător celui din A. Biermer, dar care au o cauză cunoscută: gastrectomia totală; boala Crohn; botriocefaloză; medicamente care modifică flora bacteriană intestinală (ulomicină; PAS).

Anemia Biermer (Addison – Biermer; Anemia Pernicioasă).

Definiţie: macrocitară megaloblastică prin carenţă de vitamina B12 datorită lipsei factorului intrinsec gastric, caracterizată prin: sindrom anemic;  digestiv; neurologic.

                Semnele clinice subiective:

a)       sindromul anemic – slăbiciune generală, dispnee, palpitaţii, dureri precordiale, vertij, oboseală exagerată, iritabilitate, depresie psihoemoţională.

b)       sindromul digestiv – uscăciune în gură şi în glotă, dureri şi senzaţii de arsură în limbă, dereglări ale gustului, dureri abdominale difuze, migrătoare, uneori având caracterul “în centură”, greţuri, vome, instabilitatea scaunelor cu prevalarea diareilor;

c)       sindromul neurologic –  senzaţii de furnicături şi amorţeli, îndeosebi în regiunile proximale ale membrelor, dereglări ale echilibrului şi mersului.

                Semnele clinice obiective.

  • Pielea şi mucoasele vizibile sunt palide, cu nuanţă icterică, hemoragii peteşiale; faţa este împăstată, cu o privire abătută, oasele şi muşchii sunt dureroşi la presiune şi percuţie.
  • Limba este depapilată, lucioasă (“lăcuită”), de culoare zmeurie, fără depuneri, cu laturi inflamate pe toată suprafaţa, afte, ulceraţii şi fisuri neregulate, dureroase pe vârf şi suprafeţele laterale (“glosita Hunter”);
  • Abdomenul este balonat, dureros în hipocondri; ficatul şi splina moderat mărite, sensibile la palpare

Sistemul cardio-vascular

Cordul are limitele moderat mărite în diametru, cu zgomote atenuate, adesea aritmice, suflu sistolic la apex, pulsul este frecvent, filiform, TA- hipotonic.

Sistemul nervos: parestezii proximale, abolirea reflexelor patologice (Babinski; Rossolimo etc.), dereglări senzitive şi ale sensibilităţii profunde, ataxie locomotoare cerebrală, stări depresive, maniacale sau delirante cu diverse halucinaţii – forma lateroposterioară a mielozei funiculare Dana.

Când leziunile medulare sunt foarte severe, se poate instala un sindrom de secţiune medulară manifestat prin paraplegie, paralizia vezicii etc.

Explorări paraclinice.

Examenarea sângelui periferic:

cantitatea de Hb şi numărul de Er scad considerabil, ultimele suferind mult mai pronunţat, ceia ce determină o anemie net hipercromă cu indice de culoare mai mare de 1 în toate cazurile; se mai constată prezenţa megaloblaştilor cu anizocitoză, poikilocitoză, policromatofilie, precum şi a globulelor eritrocitare degenerative cu punctaţie bazofilă (corpusculi Jolly) şi fragmente nucleare (inele (Cabot), iar în cazuri grele – şi a megaloblaştilor; numărul de reticulocite şi cantitatea de cianocobalamină (vitamina B12) sunt micşorate, VSH este accelerat.

Examenarea măduvei osoase:

megaloblastoză medulară cu lipoplazie granulocitară.

Alte investigaţii:

Secreţia gastrică (aclorhidrie), radioscopia gastrică şi  gastroscopie (gastrită atrofică)

 

Anemia hemolitică.

                Generalităţi. Anemia hemolitică reprezintă o afecţiune cronică, mai des recidivantă, caracterizată prin micşorarea în sângele circulant a conţinutului de Hb şi respectiv a numărului de Er., cauzată de liza lor exagerată în sistemul reticuloendotelial sau intravascular. Anemia apare când intensitatea hemolizei depăşeşte de 4-5 ori hemoliza fiziologică.

                Factorii predispozanţi şi etiodeclanşatori:

  • Boli infecţioase sau infecţios alergice grave cu evoluţie cronică recidivantă;
  • Intoxicaţii: profesionale, medicamentoase, alimentare etc.
  • Factori fizici: suprarăcire, marşuri îndelungate, proteze cardiovasculare, iradiaţie ionică etc.
  • Factori congenitali: fermentopatii, mutaţii genetice etc.

Semnele clinice se manifestă prin triada:

  1. paloare, intensitatea căreia depinde de gradul hemolizei,
  2. icter al tegumentelor şi mucoaselor de intensitate uşoară sau medie, fără prurit (concentraţia sanguină a sărurilor biliare este normală), cu scaun hipercolorat (stercobilinogen crescut) şi urină inclusă la culoare (urobilinogen crescut)
  3. splenomegalie moderată, fermă, netedă, nedureroasă şi mobilă.

La această triadă se poate adăuga: hepatomegalie; litiază biliară (formarea de calculi de bilirubină) şi ulcere recidivante la nivelul gambelor.

Explorările paraclinice relevă:

  1. anemie moderată, normocromă, cu poikilocitoză
  2. reticulocitoză, uneori importantă> 20%
  3. hiperactivitate a liniei roşii pe medulogramă
  4. hiperbilirubinemie neconjugată, creşterea stercobilinogenului şi urobilinogenului
  5. Fe seric crescut.

 

Hematoblastozele

                Generalităţi. Hemoblastozele reprezintă un grup de afecţiuni policitologice, de cele mai multe ori recidivante şi progresive, care se caracterizează prin hiperplazia proliferativă excesivă şi nedirijată de tip tumoral a elementelor structurale şi hematopoetice medulare  sau/şi extramedulare.

                Factorii predispozanţi şi etiodeclanşatori:

  • Radiaţie ionizantă
  • Diverse intoxicaţii profesionale sau medicamentoase cu benzol şi alţi solvenţi organici, citostatice, antiiflamatoare nesteroide etc.,
  • Unele afecţiuni virotice, infecţios alergice sau toxialgice
  • Predispoziţie eredoconstituţională.

Notă: etiopatogeneza hematoblaştilor rămâne încă incertă.

 

Clasificarea leucemiilor se poate face în raport cu:

Gradul de maturaţie celulară şi evoluţie clinică

a)       acute (proliferarea celulelor blastice tinere);

b)       cronice (proliferarea tuturor celulelor, indiferent de vârsta lor).

 

Leucemiile acute.

Definiţie: Leucemia acută  este o boală hematogenă, caracterizată prin proliferarea malignă a celulelor tinere aflate în primele stadii de diferenţiere mieloidă sau limfatică, infiltraţia măduvei osoase şi a altor organe cu aceste celule, micşorarea sau dispariţia formelor intermediare (“hiatul leucemic”).

                Clasificare în funcţie de celula proliferantă:

  1. leucemia acută mieloblastică (în sânge şi măduvă predomină mieloblaşti)
  2. leucemia acută limfoblastică (în sânge şi măduvă predomină limfoblaşti).

Boala se declanşează ceva mai frecvent la vârsta tânără şi ,mijlocie cu aceiaşi incidenţă la femei şi bărbaţi.

Semne clinice subiective

  • slăbiciune generală, astenie profundă, cefalee, vertij, vâjâituri în urechi (consecinţă a insuficienţei medulare, hiperhenoliza)
  • dureri musculare, osoase şi articulare permanente, ce se intensifică la efort fizic.
  • Hemoragii subcutanate, gingivale, uterine (consecinţă a trombopeniei)
  • Frisoane, febră (uneori cifre hipertermice), dureri în gât, tuse cu expectoraţii mucopurulente, transpiraţii abundente (determinat de procesul malign acut sau de infecţiile secundare).
  •  Pielea este palidă, umedă, hemoragii subcutanate; muşchii hipotonici şi dureroşi; semnul Mosler pozitiv (dureri la percuţia sternului).
  • Adenopatie (în special în formă limfoblastică) generalizată, mai frecvent grupurile submaxilare şi latero-cervicale indolori şi mobili.
  • Infiltrate pulmonare diverse (şi eventual pleurezie), raluri uscate sau/şi umede, frotaţii pleurale etc.
  • Cordul are limitele lărgite, zgomotele atenuate şi asurzite, suflu sistolic apexian sau/şi aortic funcţional sau organic (afectarea valvulară necroulceroasă septică), TA-diminuată.
  • Cavitatea bucală: limba saburală, ulceraţii necropurulente sângerânde, gingii tumefiate, buzele zmeurii, cu fisuri transversale, stomatită augulară purulentă.
  • Abdomenul retractat, dureros fără o localizare anumită, hepatomegalie (inconstantă) şi splenomegalia (moderată, netedă, regulată, sensibilă la palpare).

Semnele clinice obiective                

Examenul hematologic.

Sângele periferic:

  1. seria albă: numărul leucocitelor poate varia considerabil, determinând astfel formele:  leucocemică – mai milt de 100 x 109/l (ajungând chiar până la 200 . 109/l), leucopenică – mai mult de 10 x  109/l şi aleucemică – mai puţin de 10 x 109/l. Populaţia leucicelulară este prezentată mai cu seamă de forme blastice – mieloblaşti, monoblaşti, limfoblaşti şi celule reticulocitare (99%). Lipsa de maturare face ca între celulele blastice foarte tinere şi granulocitele adulte să nu existe trepte intermediare ca:  promielocite, mielocite, metamielocite. Acest “gol” se numeşte “hiatus leucemic”.
  2. seria roşie: anemie (importantă) normocromă, normocitară.
  3. seria trombocitară: trombocitopenie.

Examenul măduvei osoase evocă invadarea ei masivă cu celulele blastice, celulele medulare normale fiind mult scăzute sau chiar absente.

 

Leucemiile cronice

Leucemia mieloidă cronică (sinonime: mieloleucoza cronică, leucemia granulocitară cronică)

Generalităţi. Leucemia mieloidă reprezintă o afecţiune mieloproliferativă cronică, recidivantă, caracterizată prin proliferarea neoplazică a granulocitelor (în special neutrofile), precum şi dereglări de maturaţie celulară.

Afectează mai frecvent persoane în vârstă de peste 40 ani cu o prevalare moderată a bărbaţilor. Boala este atribuită procesului neoplazic, care are drept substrat morfologic celula stem hematopoietică polipotentă şi care este marcată cu 2 distincţii biologice specifice – prezenţa cromozomului  “Philadelphia” (un marcher citogenic) şi nivelul scăzut sau lipsa fosfotazei alcaline leucocitare.

Semnele clinice subiective

  • Slăbiciune generală progresivă, oboseală, vertij, cefalee, scăderea capacităţii de muncă.
  • Senzaţii de apăsare sau dureri în hipocondri, dureri în muşchi, oase şi articulaţii, transpiraţii abundente, denutriţie, febră neregulată.
  • Diverse hemoragii: subcutanate, bucogastrointestinale, uterovaginale, etc.

Semnele clinice obiective

  • Pielea palidă, umedă, acoperită cu erupţii purpurice
  • Gingiile tumefiate, sângerânde; uşor traumatizante
  • Splenomegalie: voluminoasă (greutate – 10-12 kg) netedă sau uşor neregulată, nedureroasă şi mobilă. La unii bolnavi apar în cursul evoluţiei infarcte splenice însoţite de dureri violente în hipocondrul stâng; iar obiectiv – frecătură splenică şi/sau reacţie pleurală stângă
  • Hepatomegalia este moderată, inconstantă.

Explorări paraclinice.

Examenul hematologic.

Sângele periferic

  1. seria albă- numărul leucocitelor este considerabil crescut –

100 x 109/l – 300 x  109/l.

 Caracterisric este scăderea numărului  de granulocite neutrofile şi limfocite, creşterea eozinofilelor şi bazofilelor şi prezenţa elementelor tinere din seria granulocitară (care în mod normal nu apar în sângele periferic): metamielociţi, mielociţi şi un procent mai mic promielociţi şi mieloblaşti.

  1. seria roşie: anemie moderată, normocromă, normocitară
  2. seria trombocitară: trombocitoză (500 000 – 600 000mmc) în jumătate din cazuri

Măduva osoasă: bogată, cu 80-90% elemente granulocitare, diminuarea eritroblaştilor, numeroase megacariocite.

 

Leucemia limfatică cronică (sinonime: limfoleucoză cronică)

                Definiţie: Limfoleucoza reprezintă o afecţiune hematologică de origine tumorală, cronică, recidivantă, a ţesutului limfatic, caracterizată prin proliferarea neoplazică a limfocitelor adulte (dsin seria B).

                Boala eate mai frecventă la bărbaţi, după vârsta de 50 ani.

                Semne clinice subiective.

  • Astenie, oboseală, transpiraţii abundente pasagere, dureri în muşchi şi oase, dereglări dispeptice,
  • Mărire în volum a ganglionilor limfatici (diverse locuri), senzaţii de greutate şi durere în hipocondri, balonarea abdomenului.

Semne clinice obiective.

  • Pielea este uscată, uneori neuniform hiperemiată, cu urticarii,
  • Adenopatii: generalizate; periferice şi profunde, bilaterale, simetrice, deseori sub formă de conglomerate, ganglionii sânt mobili, nedureroşi, consistenţă moale fără tendinţă la supuraţie, pielea deasupra lor este nemodificată.
  • Abdomenul mărit în volum; splenomegalie moderată, netedă, nedureroasă şi mobilă; hepatomegalie moderată,
  • Hipertrofia bilaterală şi simetrică a glandelor lacrimale şi parotide în sindromul Mikulicz.
  • Manifestări pulmonare: infecţii bronhopulmonare (imunitate deficitară).

Explorări paraclinice.

Examenul hematologic

Sângele periferic

  1. seria albă hiperleucocitoză cu valori între 70-150/x/109/l, procentul de limfocite depăşeşete 80% cu numeroase umbre celulare Gumprecht (nuclei liberi ai limfocitelor)
  2. seria roşie: anemie moderată, normocromă
  3. seria trombocitară: trombocitopenie sau număr normal de trombocite

Măduva osoasă: infiltrarea măduvei osoase cu limfocite 50%-90%.

 

Boala Hodgkin

Definiţie: limfom malign, caracterizat clinic prin poliadenopatie febrilă, iar morfologic ptintr-un granulom al cărui element principal este celula Sternberg Reed.

Se înregistrează mai frecvent la vârstele între 20 şi 30 ani, cu o prevalare printre suferinzi a bărbaţilor 3:1 contra femei.

Semnele clinice subiective.

  • Adenopatii superficiale şi profunde, mai frecvent regiunea cervico-submandibulară, nedureroase, consistenţă fermă, neaderente la tegumente.
  • Febră inconstantă şi neregulată, transpiraţii abundente, nocturne, prurit cutanat, în special noaptea;
  • Slăbiciune generală, cefalee, mialgii, osalgii; scădere ponderală.

Semne clinice obiective.

  • Adenopatii superficiale şi profunde
  • Splenomegalie 50% din cazuri
  • Simptome compresive din cauza măririi excesive a ganglionilor limfatici (cianoză şi edem facial; tuse, dispnee, dereglări dispeptice, ascită).

Explorări paraclinice.

Biopsia ganglionară – celula Sterhberg Reed, limfocite, histomonocite, plasmocite; eozinofile, neutrofile.

Examenul hematologic

Sângele periferic

  1. seria roşie: anemie normocromă (uneori hipocromă)
  2. seria albă: leucocite – număr normal; predomină neutrofile, eozinofile; monocitoză şi limfopenie
  3. seria trombocitară: numărul de trombocite este obişnuit normal; trombocitopenie (hipersplenism)

Măduva osoasă: aspect normal.

 

Sindromul poliglobuliei esenţiale (sinonim: boala Vakuez; poliglobulia primitivă).

Definiţie: boala caracterizată prin creşterea masivă a numărului de eritrocite, asociată cu creşteri în grade variate a numărului de leucocite şi trombocite.

Se întâlneşte mai des după vârsta de 50 ani.

Clasificare.

1) poliglobulii absolute (reale):

            a) eritremia (esenţială)

            b) eritrocitoza (secundară) din bolile congenitale de cord, cordul pulmonar cronic;

            c) poliglobulii relative (false), prin scăderea volumului plasmatic (deshidratări masive).

Semnele clinice subiective

  • cefalee, vertij, lipotimii, oboseală, vâjâituri în urechi, tulburări vizuale
  • senzaţii de apăsare şi dureri precardiace, dispnee, palpitaţii
  • prurit cutanat la contactul cu apa caldă, mialgii, osalgii, artralgii, senzaţii de arsură şi dureri tranzitorii în degete (în special falangele distale)
  • dereglări dispeptice – greţuri, eructaţii, pirozis, vome periodice, dureri în hipocondri
  • diverse hemoragii – uterovaginale; gastrointestinale, gingivale.

Semnele clinice obiective

  • cutaneomucoase – eritroză (coloraţie roşie – purpurie, mai pronunţat la nivelul buzelor, obrajilor, nasului, urechilor şi gâtului), prurit, sclere colorate în roşu, culoare zmeurie a mucoasei cavităţii bucale.
  • Cardiovasculare: cordul are limite lărgite în diametru şi zgomote asurzite; TA este normală sau crescută.
  • Digestive: spelnomegalie moderată, hepatomegalie inconstantă, sensibile la palpare.

Explorări paraclinice

Examenul hematopatologic

Sângele periferic

  1. seria roşie: eritrocite 8-10×1012/l cu creşterea simulantă a cantităţii de hemoglobină (Hb>17g/l), Ht crescut (>60%).
  2. Seria albă: leucocite 10.15×109/l cu o prevalare a neutrofilelor
  3. Seria trombocitară 400 –500×109/l

Măduva osoasă: hiperplazie medulară generalizată; interesând toate cele trei serii hematogene.

 

Sindroamele hemoragipare (SH) (diatezele hemoragice)

Sindroamele hemoragipare includ entităţi cu patogeneză diferită, dar cu manifestări clinice asemănătoare (hemoragii cutanate, mucoase seroase, viscerale), secundare alterării funcţionale hemostatice ale vaselor (purpure vasculare); trombocitelor (Tr) sau/şi trombopatii  sau factorilor plasmatici ai coagulării (coagulopatii).

Purpurile vasculare sunt secundare unor anomalii arteriolocapilare produse prin:

–          infecţii (bacteriene; virale)

–          mecanisme autoimune (alergice; medicamentoase)

–          malformaţii structurale (teleangiectazia hemoragică ereditară)

–          carenţe (scorbut)

–          disproteinemii (ciroză hepatică).

 

Purpura vasculară alergică (reumatoidă Shonlein Henoch)

Etiopatogeneză.

Boala apare la 2-3 săptămâni după o infecţie streptococică (angină), patogeneze-i imună cu afacerea endoteliului vascular.

Simptomatologia clinică:

  • manifestări cutanate: purpură maculopapuloasă, simetrică, pe feţele de extenzie ale membrelor, de culoare roşie, accentuată în ortostatism;
  • articulare: dureri şi tumefacţia articulaţiilor;
  • digestive: crize dureroase abdominale, melenă;
  • renale: hematurie; proteinurie discretă;
  • generale: febră şi cefalee.

Asocierea purpurii cutanate cu manifestări articulare alcătuieşte sindromul Schonlein; asociere purpurii cutanate cu manifestările digestive – sindromul Henoch.

Investigaţii paraclinice.

Examenul sângelui periferic.

  • Anemie hipocromă şi leucocitoză neutrofilă moderată, eozinofilie  şi VSH accelerată.
  • Timpul de sângerare prelungit; timp de coagulare normal; proba garoului pozitivă; numărul de trombocite este normal.

 

Sindroame hemoragipare prin trombopatii.

Purpurele trombopenice.

Cauzele:

            1) trombopenie (numărul Tr scade)

            2) trombopatie (numărul Tr rnormal, dar funcţia loor este deficitară)

Semne clinice:

1)       hemoragii cutanate (peteşii, echinoze) apar spontan fără traumatism cu localizare preponderent pe membrele inferioare.

2)       hemoragii mucoase: epistoxis, gingivoragii, hematemeză, melenă, metroragie.

Semne hematologice

Trombopenie; timpul de sângerare prelungit.

Purpura trombopenică idiopatică (esenţială) Boala Werlhof

Etiopatogeneza:

trombopenia este produsă prin mecanism autoimun declanşat de infecţii bacteriene sau virale.

Simptomatologie:

1)       peteşii, echimoze localizate preferenţial pe membrele inferioare; hemoragii mucoase cu sediu variat (bucale, nazale, digestive, oculare, cerebrale)

2)       splenomegalie moderată.

Examenul hematologic

  1. Hb, Ht şi numărul de eritrocite valori normale sau scăzute (în funcţie de severitatea hemoragiei)
  2. leucocitele – numărul normal sau crescut
  3. numărul de trombocite scăzut
  4. timpul de sângerare prelungit
  5. proba garoului pozitivă

medulograma: număr normal sau crescut de megacariocite.

 

Diateze trombocitare calitative (trombopatii; trombostenii)

reprezintă anomalii funcţionale ale trombocitelor, caracterizate prin fenomene hemoragipare similare celor produse prin trombopenie cu timpul de sângerare prelungit, dar în care numărul de trombocite este normal (însă cu o morfologie anormală).

Etiologia:

1)       dobândite: în uremie, ciroză, leucemie mieloidă cronică

2)       congenitală – trombastenia ereditară. (Glanzmann).

 

Sindroame hemoragipare prin coagulopatii

se caracterizează prin fenomene hemoragice, determinate de dificienţe de ordin cantitativ sau calitativ a unuia sau a mai multor factori plasmatici ai coagulării.

Clasificare:

  1. Ereditare (hemofilia, boala Willebrahd; a fibrinogenemia ereditară etc.)
  2. Câştigate- distriucţii exagerate ale factorilor de coagulare (coagulare intravasculară diseminată; fibrinoliză anormală), deficite de factori ai coagulării care depind de sinteza vitaminei K (factorii VII, X, II şi protrombina) în leziuni hepatice, icter mecanic, tratament cu anticoagulante.

 

Hemofilia

Se deosebesc trei forme:

1)       hemofilia A (lipsa de factor VIII (globulina antihemofilică);

2)       hemofilia B (lipsa factorului IX Christmas;

 3) hemofilia C (deficit factorului XI).

               Boala se transmite ereditar cu caracter recesiv legat de sex, exprimată prin afectarea (aproape) exclusivă a bărbaţilor, transmiţitoare fiind exclusiv femeile.

               Simptomatologie: hemoragii cu sediu diferit, apar spontan sau la traumatisme neesenţiale, hemartroze.

               Investigaţii paraclinice:

1)       timpul coagulării prelungit,

2)       timpul sângerării; timpul de protrombină şi numărul de trombocite sunt normale.

Reclame

Numărul cazurilor umane de pandemie (H1N1) 2009 este încă în creştere considerabilă în multe ţări, chiar şi în ţările care au fost afectate pînă acum.

Boala continuă să evolueze odată cu afectarea ţărilor noi şi răspândirea la nivel de comunitate în ţările deja afectate. Acestea din urmă, testează doar persoanelor bolnave, concentrîndu-şi eforturile de supraveghere spre monitorizarea şi raportarea tendinţelor. Această schimbare a fost recomandată de OMS, pentru că, odată cu progresarea pandemiei, tendinţele de monitorizare a bolii pot fi realizate mai bine prin urmărirea tendinţelor cazurilor de îmbolnăvire, decît prin încercarea de a testa toate persoanele bolnave, ceea ce poate constrînge grav resursele naţionale. Prioritatea de bază rămîne determinarea grupurilor de oameni care sînt supuşi celui mai mare risc de îmbolnăvire gravă, în vederea întreprinderii paşilor necesari pentru a-i proteja cît mai bine.
Pe lîngă informaţia de supraveghere, OMS se bazează şi pe rezultatele cercetărilor speciale şi ale studiilor clinice şi altor date oferite de ţări direct prin intermediul teleconferinţelor frecvente între experţi privind aspectele clinice, virologice şi epidemiologice ale pandemiei, pentru a putea obţine o privire globală asupra evoluţiei situaţiei.
 
Vîrsta medie a cazurilor este în creştere
În mai multe ţări, majoritatea cazurilor de pandemie (H1N1) 2009 s-au înregistrat la persoanele mai tinere, cu o vîrstă medie cuprinsă între 12 şi 17 ani (în baza datelor din Canada, Chile, Japonia, Marea Britanie şi SUA). Unele rapoarte sugerează că persoanele care au nevoie de internare în spital şi pacienţii cu cazuri fatale ar putea fi puţin mai în vîrstă.
Odată cu extinderea vastă a bolii la nivel de comunitate, vîrsta medie a cazurilor pare să crească puţin. Aceasta ar putea reflecta situaţia din multe ţări, în care primele cazuri au avut loc deseori sub forma izbucnirilor în şcoli, iar cazurile ulterioare s-au întîmplat în comunitate. Unele modele ale bolii pandemice diferă de la gripa sezonieră, în care bolile fatale se întîmplă mai des la persoanele în etate (>65 ani). Oricum, tabloul complet al epidemiologiei pandemiei încă nu este clar pe deplin, pentru că în multe ţări, virusurile de grupă sezonieră şi virusurile de pandemie (H1N1) 2009 circulă ambele şi pandemia este încă la o etapă relativ timpurie în dezvoltarea sa.
Deşi factorii de risc pentru o boală pandemică gravă nu sînt cunoscuţi definitiv, astfel de factori de risc, precum bolile cardiovasculare, bolile respiratorii, diabetul şi cancerul sînt consideraţi la moment factori de risc pentru boala pandemică (H1N1) 2009 gravă. Astmul şi alte forme de boli respiratorii au fost raportate consistent drept condiţii de bază asociate cu un risc sporit de boală pandemică gravă în mai multe ţări.
Un raport sugerează că obezitatea ar putea fi un alt factor de risc pentru o boală gravă. Astfel,  există mai multe dovezi care sugerează că femeile însărcinate sînt supuse unui risc mai mare de a face forma gravă a bolii. Cîteva rapoarte preliminare sugerează, de asemenea, riscul sporit de îmbolnăvire gravă în unele populaţii minoritare, dar contribuţiile potenţiale ale factorilor de risc culturali, economici şi sociali nu sînt clare.
 
Situaţia privind vaccinul
Dezvoltarea virusurilor noi folosite pentru vaccin continuă să-şi îmbunătăţească randamentul (la ora actuală, 25%-50% din randamentul normal pentru gripa sezonieră în cazul unor producători). OMS va putea să-şi revadă estimările în privinţa disponibilităţii vaccinului pandemic odată ce va primi informaţie actualizată. Alte informaţii importante vor fi publicate după rezultatele testelor clinice ale vaccinului care se desfăşoară la momentul de faţă sau vor fi iniţiate curînd. Aceste teste vor oferi o idee mai bună cu privire la numărul de doze necesare pentru vaccinarea unei persoane şi cantitatea antigenului necesar pentru fiecare doză de vaccin.
Producătorii de vaccinuri preconizează pentru luna septembrie emiterea vaccinurilor pentru utilizare. Un şir de companii lucrează la producerea vaccinului pandemic şi au diferite termene de livrare.

Mastita este o inflamatie a sanului cel mai adesea relationata cu alaptarea. Aceasta inflamatie poate fi asociata cu lezarea tisulara, infectia sau ambele. Una din cinci femei care alapteaza vor sufer

Clasificare . – Mastita acuta – O mastita acuta in general fara gravitate, se observa de cele mai multe ori la inceputul alaptarii, dar mai poate fi cauzata de virusul oreionului, poate fi prima manifestare a unui cancer de san sau poate avea o origine hormonala (nou-nascut sau adolescent, baiat sau fata, la pubertate). La nou-nascut si la adolescent, semnele dispar de la sine in cateva saptamani. Tratamentul antibiotic local si general al femeii care alapteaza antreneaza vindecarea, dar atunci cand se formeaza abcesul, acesta trebuie operat. – Mastita cronica – Cauzata de infectiile bacteriene repetate sau de modificarile hormonale, o mastita cronica se traduce printr-o greutate a sanului si prin existenta de tumori multiple, uneori cu o scurgere seroasa prin mamelon. Aceste semne sunt mult mai nete in cea de a doua jumatate a ciclului menstrual. Mamografia, ecografia si biopsia uneia dintre tumori permit sa se stabileasca diagnosticul si sa se faca diferentierea de cancer. Cuprins 1. Generalitati 2. Cauze 3. Factori de risc 4. Diagnostic 5. Simptome 6. Investigatii 7. Tratament Cauze Mastita este datorata unui flux scazut al laptelui. Cand incepe lactatia, laptele invadeaza tesutul mamar inconjurator care se inflameaza si predispune la infectie. De asemenea, infectia se dezvolta cand mamelonul devine crapat si iritat (de obicei, datorita unei tehnici de alaptare improprii), permitand patrunderea bacteriilor. La femeile care nu alapteaza, mastita poate aparea datorita dilatarii sau iregularitatilor ductului, unei lezari a sanului (taietura sau muscatura) si foarte rar datorita cancerului mamar sau tuberculozei. In timpul alaptarii, mastita afecteaza, de obicei, un singur san si debuteaza cu o zona dureroasa, calda si inrosita. Pot aparea febra, frisoanele, nevralgiile si simptomele pseudogripale (asemanatoare gripei). In acest caz, este necesara interventia medicului. Agravarea mastitei se manifesta prin afectarea ganglionilor axilari, de partea sanului afectat, care sunt crescuti in volum si durerosi, accelerarea pulsului si agravarea simptomelor gripei. Mastita poate evolua spre abces mamar, care se prezinta ca o formatiune ferma si dureroasa. Factori de risc In timpul alaptarii, mastita poate aparea oricand. Perioada cu cel mai crescut risc este in primele 2 luni dupa nastere, inainte ca obiceiurile alimentare sa se reglementeze. Factorii de risc pentru aparitia mastitei in timpul alaptarii includ: – existenta unui episod anterior de mastita – o golire incompleta sau intarziata a sanilor, ce favorizeaza angorjarea – blocarea canalelor galactofore – mameloane crapate si iritate datorate unei pozitionari incorecte a copilului la san – diverse afectiuni sau anemia. Anemia favorizeaza aparitia oboselii si scade rezistenta organismului la infectii, de tipul mastitei. – folosirea unor dispozitive de alaptare care duc la blocarea fluxului laptelui si la inmultirea germenilor pe suprafata mamelonului, astfel crescand riscul infectiei. Aceste dispozitive pot fi: – invelisuri de plastic ce favorizeaza circulatia aerului spre mamelon – invelisuri de plastic folosite la protectia mamelonului (scuturi) – scuturi de cauciuc pentru mamelon folosite pentru a-l ajuta pe copil sa suga mai usor – pernute ce acopera sanul folosite pentru a absorbi excesul de lapte – sutiene speciale nepotrivite – legaturi (chingi) pentru sani folosite sa opreasca lactatia Diagnostic Medicul poate diagnostica mastita pe baza simptomelor si a examinarii fizice. Daca infectia aparuta nu raspunde la tratament, culturile din laptele mamei pot ajuta la identificarea tipului de bacterie care cauzeaza infectia. Simptome Simptomele mastitei apar de obicei in primele 4-6 luni dupa nastere. Este necesar consultul medicului daca apar simptome timpurii ale mastitei. In cazul mastitei, la debut de poate observa: – o zona dureroasa pe unul din sani. Poate fi eritematoasa si calda, sau ambele – frisoane, nevralgii si simptome asemanatoare gripei – cresterea temperaturii la aproximativ 37, 8?C sau mai mult Aceste simptome de debut pot aparea dupa tratarea unui blocaj al canalelor galactofore. Cand mastita se agraveaza, se poate observa: – cresterea pulsului (peste 100 de batai pe minut) – o scurgere galbuie si densa de la nivelul mamelonului – ganglionii axilari de partea sanului afectat sunt crescuti in volum si sensibili Abcesele mamare Ocazional, simptomele mastitei se pot agrava si poate aparea o punga de puroi (abces) in aria infectata. Simptomele abcesului mamar includ: – o formatiune mamara ferma si dureroasa – o zona eritematoasa la nivelul sanului – agravarea simptomelor gripei Infectia aftelor Aftele (infectia „drojdiei de bere”) pot apare in gura copilului si se pot raspandi la nivelul mamelonului si canalelor galactofore. Daca exista simptome de mastita care nu dispar in urma tratamentului, cum ar fi durere in zona mamelonului in timpul si dupa alaptare, durere mamara ascutita intre mese sau mameloane de culoare roz, acestea sugereaza prezenta aftelor. De asemenea, mai poate debuta prin aparitia unei dureri sau arsuri bruste in timpul unei alaptari ce progresa fara probleme. Daca exista simptome ce sugereza prezenta aftelor trebuia ca sanii si gura copilului sa fie inspectate. Tratamentul aftelor se aplica atat mamei, cat si copilului, chiar daca nu are simptome. Investigatii De obicei, diagnosticul mastitei se poate stabili pe baza simptomelor si a examinarii sanului afectat. Cultura din laptele de mama Daca infectia nu se amelioreaza in urma tratamentului, se poate recolta o cultura din laptele mamei. Pentru a obtine proba, se preleveaza pe un tampon steril, o mica cantitate de lapte de la nivelul sanului afectat. Rezultatele culturii vor confirma prezenta mastitei bacteriene. Ocazional, este necesar mai mult de o cura de antibiotice pentru a trata o infectie mamara. Daca nu exista raspuns la tratamentul antibiotic, rezultatele culturii pot determina antibioticul cel mai eficient. In unele cazuri, se formeaza o punga de puroi (abces) in zona eritematoasa a sanului. Daca abcesul este prea profund ca sa poata fi palpat, se poate efectua o ecografie a sanului. Ecografia poate fi folosita si in cazul abceselor care trebuie punctionate pentru a fi drenate. De obicei, se efectueaza o cultura din lichidul extras pentru a determina organismul infectant. Tratament Tratament – generalitati Cel mai important factor ce trebuie retinut despre mastita este ca tratamentul antibiotic timpuriu si continuarea alaptarii (sau pomparea) sunt esentiale pentru vindecarea ei. Amanarea tratamentului poate duce la aparitia abceselor mamare. Ameliorarea simptomelor se poate obtine prin odihna, consumarea unor cantitati crescute de lichide si folosirea aplicatiilor reci la nivelul sanului dureros. Se poate administra in siguranta Acetaminofen (Paracetamol) pentru durere si Ibuprofen pentru durere si inflamatie. Daca este necesar se pot administra ambele, alternand dozele. Desi este dureroasa, alaptarea din sanul afectat este sigura pentru copil. Daca alaptarea din sanul afectat este prea dureroasa, se incepe cu celalalt san si se schimba in functie de curgerea laptelui. Daca mameloanele sunt prea crapate si prea dureroase ca sa se poata alapta din sanul respectiv, se foloseste o pompa pentru a goli sanii de fiecare data cand nu se poate alapta. Acesta este momentul potrivit pentru ca mama sa ceara sfatul unui consultant in lactatie. Schimbarea pozitiior de alaptare si asigurarea unui supt corespunzator pentru copil poate sa ajute mama sa alapteze mai eficient, fara durere si prevenind astfel viitoarele episoade de mastita. Mastita nu va disparea fara tratament. Daca exista simptome ce sugereaza mastita este nevoie de un consult de specialitate. Tratamentul prompt previne agravarea infectiei si amelioreaza simptomele in aproximativ 2 zile. Tratamentul mastitei include, de obicei: – antibioterapie per oral, pentru a distruge bacteria cauzatoare a infectiei – golirea periodica a sanilor prin alaptare sau pompare. Golirea adecvata a sanului afectat previne extinderea si poate scurta evolutia infectiei Se poate continua in siguranta alaptarea sau pomparea laptelui pentru a hrani copilul in timpul bolii si tratamentului. Copilul este cea mai eficienta pompa pentru golirea sanilor. Copilul se poate hrani in siguranta cu lapte de mama deoarece orice bacterie va fi distrusa de sucurile digestive ale acestuia. – inainte de alaptare se aplica pe sanul afectat o panza curata, calda si umeda timp de 15 minute (pentru ca laptele sa curga mai usor); se incearca aceasta metoda cel putin de 3 ori pe zi. Astfel, este stimulata lactatia. Acelasi lucru se poate produce si prin masarea sanului afectat. – daca este posibil, se continua alaptarea la ambii sani. Este de preferat, inceperea alaptarii cu sanul afectat deoarece este esential ca acesta sa fie golit complet. Daca este prea dureros sa se inceapa cu acest san, se poate alapta din sanul sanatos. Dupa ce curgerea laptelui a fost initiata, se alapteaza din sanul bolnav pana ce acesta devine moale si se continua din sanul sanatos pana ce copilul s-a saturat. – se pompeaza sau se exprima manual laptele din sanul afectat, daca acesta este prea dureros pentru a alapta. Durerea mamelonara poate fi cauzata de supt pe o zona deja dureroasa. Tratamentul abceselor mamare Daca mastita apare din cauza blocarii canalului galactofor si se intarzie tratamentul, infectia poate evolua spre un abces. Tratamentul abceselor include: – drenarea abceselor. Vindecarea abceselor poate dura 5-7 zile. – tratamentul antibiotic per oral pentru a distruge bacteria ce provoaca infectia (antibioticele se administreaza intravenos numai in cazul infectiilor severe) – golirea completa si periodica a sanilor prin alaptare sau pompare este esentiala pentru a mentine o rezerva de lapte adecvata Majoritatea femeilor pot continua alaptarea la sanul afectat in timpul vindecarii abcesului. Cu acordul medicului, se poate acoperi zona afectata cu un tifon in timpul alaptarii. Daca medicul recomanda intreruperea alaptarii din sanul afectat in timpul vindecarii abcesului, se poate continua alaptarea din sanul sanatos. Pomparea sau exprimarea manuala se continua periodic din sanul bolnav Plastia mamara Interventie chirurgicala destinata sa modifice aparenta sanilor. Indicatii – O mamoplastie se justifica prin dificultatile fizice psihologice (complex, frustrare) si sociale (jena vestimentara) cauzate de infatisarea pieptului feminin si, uneori, a celui masculin. Pregatire si desfasurare – Interventia trebuie sa fie precedata de o conversatie cu chirurgul, care se asigura de fundamentarea cererii, evalueaza implicatiile psihologice, alege cu pacientii cea mai buna solutie tehnica dintre diferitele procedee posibile pentru fiecare tip de interventie. Operatia se practica la toate varstele sub anestezie generala, dupa un bilant preoperator complet, si dureaza aproximativ doua ore, in afara cazurilor unei ginecomastii iritate prin liposuctiune (aspirarea grasimii). Chirurgul incizeaza sanul in asa fel incat sa lase o cicatrice cat mai mica posibil, avand grija sa pastreze mamelonul si areola. Marimea cicatricii variaza de la caz la caz si poate uneori sa fie limitata la conturul areolei. Durata de spitalizare este cuprinsa intre 2 si 5 zile. In caz de hipertrofie sau ptoza mamara, incizia se face de cele mai multe ori in jurul areolei, apoi coboara vertical fie o lungime de 4-6 centimetri pana la santul submamar, fie care-l urmeaza scurtat. Chirurgul retrage o parte din glanda mamara, din grasime si din piele. Ginecomastia se trateaza prin ablatia glandei mamare, practicata multumita unei incizii in lungimea areolei.Ginecomastiile esential grasoase pot fi tratate prin liposuctiune (aspirarea grasimii). Pacientul resimte dureri timp de 21 de zile. In caz de hipotrofie sau de absenta sanului (sanilor), chirurgul reconstruieste sanul implantand o proteza, carese pune fie in fata, fie in spatele muschiului pectoral. Proteza este constituita de cele mai multe ori dintr-un invelis de silicon solid gelificat, care este umplut cu silicon lichid sau umflat cu ser fiziologic. Amplasarea unei proteze se face fie prin incizia axilara, ceea ce permite plasarea protezei in spatele muschiului pectoral, fie prin perimetrul areolei – proteza fiind atunci plasata in spatele glandei mamare. In caz ca nu exista piele suficienta dupa o ablatie a sanului motivata de un cancer, poate fi necesar sa se corecteze lipsa de tesut prin utilizarea unei suprafete suplimentare de piele (lambou musculocutanat prelevat din alta parte a corpului, partile laterale, spatele sau abdomenul, de exemplu). Convalescenta – dureaza intre o saptamana si o luna. In caz de operatie pentru hipertrofie sau ptoza mamara, glanda mamara este sediul unui edem postoperator ce dispare treptat la capatul unei perioade care merge de la sase saptamani la aproximativ doua luni. Daca s-a pus o proteza pentru a creste volumul sanului, masajele postoperatorii mentin o „plutire” a acestuia. Senzatiile dureroase pricinuite de punerea protezelor dispar dupa cateva zile. Atunci cand incizia a fost facuta axilar, durerile postoperatorii sunt mai intense, amplasarea definitiva a protezei fiind atunci mai dificila si mai indelungata. Dupa tipurile de piele, cicatricele evolueaza in mod rapid sau mai putin rapid. Sensibilitatea mamara este diminuata timp de cateva luni, apoi se restabileste putin cate putin. In primele luni este preferabila purtarea unui sutien. Complicatii – Se poate forma un hematom. Daca el nu se reduce de la sine, va trebui evacuat chirurgical. In mai putin de 1% din cazuri se produce o infectie. Dupa gradul de gravitate aceasta poate merge de la o simpla respingere a firelor pana la un adevarat abces al sanului, care va trebui drenat chirurgical. Dupa operatie pot fi uneori vizibile cicatrice rosii si groase sau cicatrice destul de mari. Aceste cicatrice pot fi refacute dupa o a doua operatie, intre sase luni si un an dupa prima. Recidiva hipertrofiei mamare este posibila, dar reprezinta mai putin de 5% din cazuri. Calitatea pielii nefiind evaluabila inainte de operatie, sanii operati pot cadea din nou daca trama elastica a pielii care sustine sanul este de proasta calitate. In acest caz este, de asemenea, avuta in vedere o a doua operatie. Protezele mamare gonflabile pot eventual sa se dezumfle. Serul fiziologic se raspandeste atunci in organism. Fenomenul nu prezinta pericol, dar operatia trebuie reluata. Protezele mamare de silicon, al caror viitor ramane discutat, pot provoca „carcase” sau cicatrice fibroase, in jurul protezei. Prezenta unei carcase periprotetice tinde sa provoace o intarire a sanului, dar imbunatatirea calitatii protezelor a permis diminuarea considerabila a acestui risc: doar aproximativ 5% dintre operatii antreneaza actualmente formarea de carcase. Sinonime: mamoplastie, mastoplastie. Taguri: dureri abdomen, hematom, abces mamar, glanda mamara • Abuz, dependenta si intoxicatiiAccidentul vascular cerebralAcneeaADHDAfectiuni ale nervilor perifericiAfectiuni ale rinichilorAfectiuni ale sanilorAfectiuni ale urechiiAfectiuni asociate sarciniiAfectiunile cavitatii bucaleAfectiunile coloanei vertebraleAfectiunile colului uterinAfectiunile gambei si coapseiAfectiunile genunchiuluiAfectiunile gingiilorAfectiunile gleznei si picioruluiAfectiunile hipofizeiAfectiunile laringeluiAfectiunile membrului superiorAfectiunile pielii la copiiAfectiunile prostateiAfectiunile suprarenalelorAfectiunile tiroideiAfectiuni placentareAfectiuni respiratorii la copiiAgresiuni termiceAlcoolulAlergiileAlimentatia sanatoasaAlunite, negi si keratozeAmetelile si vertijulAnalize de laboratorAnemiileAnxietatea si fobiileAnxietate si atac de panicaApendicita si alte cauze de abdomen acutArta de a fi parinteArtritaArtrita reumatoidaAstmul bronsicAutismulAvortulBoala Alzheimer si alte boli degenerativeBoala Parkinson si alte boli extrapiramidaleBoli ale inimii si vaselorBoli ale sangeluiBoli ale venelorBoli cu transmitere sexualaBoli de pieleBoli ereditare si congenitaleBoli geneticeBoli genitale feminineBoli genitale masculineBoli intestinaleBolile aortei si ale arterelorBolile aparatului respiratorBolile pancreasuluiBolile valvelor cardiaceBronsiteBruxismulBulimie si anorexie, tulburari de alimentatieCancer al organelor genitaleCancer colorectal si analCancer de pieleCancer esofagian si gastricCancer hepatobiliarCancerulCancerul mamarCandidoza si alte infectii micoticeCardiopatia ischemica si Infarctul miocardicCaria dentaraCefaleea si migrenaChirurgie esteticaChirurgie orodentaraChirurgie plastica reparatorieChisturi ovarieneCiclul menstrualCockteiluri dieteticeColesterolul si triglicerideleColici si alte tulburari digestive la copiiConstipatia si diareea copiluluiCresterea si dezvoltarea copiilorCum sa te ingrijesti in sarcinaDantura copiilorDantura in sarcinaDepresia, tristetea patologicaDermatitaDeserturi dieteticeDeviatia de sept si rinoplastiaDiabetul gestationalDiabetul ZaharatDiabet Zaharat tip 1Diabet Zaharat tip 2DieteDiete de ingrasareDiete de mentinereDiete de slabitDisfunctii sexuale feminineDisfunctii sexuale masculineDiverseDroguri ale cotidianuluiDurerea si inflamatia gatuluiEducatia sexuala la copii si adolescentiEducatie pentru sanatateEndodontieEndometriozaEnurezis si alte tulburari sfincterieneEpilepsia si ConvulsiileEstetica dentaraEvolutia sarciniiExpunerea la radiatiiFaringita si amigdalitaFicatul si caile biliareFobiileFoliculita si FuruncululFrumusete si intretinereFumatul si efectele acestuiaGhid de interventii esteticeGlaucomulGripa si alte virozeGustariGutaHalucinogeneHemoroizii si fisura analaHepatite viraleHernia de disc si lombosciaticaHerniile abdominaleHipertensiunea arteriala (HTA)HomeopatiaHormonii si tulburarile endocrineHPV si cancerul de col uterinImagistica si endoscopiaImplantologieIncontinenta urinaraInfectia cu HIVInfectii ale pielii, tesutului subcutanat si muscularInfectii cu streptococi, stafilococi si alte bacteriiInfectii genitale feminineInfectiile urechiiInfectiile urinare la copiiInfectii urinareInfertilitate femininaInfertilitate masculinaInflamatiile ochilorIngrijirea paruluiIngrijirea pieliiInhalantiInsomnia si alte tulburari de somnInsuficienta cardiacaInsuficienta respiratorieIntoxicatiiIntoxicatii acute cliniceInvestigatiiInvestigatii in sarcinaLauziaLegislatia familieiLegislatia mediculuiLegislatia munciiLegislatia pacientuluiLegislatie medicalaLeucemii si limfoameLeziuni ale nervilor cranieniLiposuctia si liftingulLupusul si alte boli de colagenMalformatii congenitaleMedicamentele in sarcinaMedicina naturistaMeningita si alte infectii ale sistemului nervosMenopauzaMetode contraceptiveMorfinomimetice, Euforice si stupefianteMuscaturi si intepaturiNastereaNasul si sinusurileNeuropatiiNou nascutulNutritia copiilorOase si articulatii (membrele)ObezitateaObezitatea la copiiOboseala cronicaOrtodontieOsteoporozaParazitozePitiriazisPneumoniiPrim ajutorProcedee dermatocosmeticeProfilaxia in stomatologieProteticaPsihologia cupluluiPsihologie si psihoterapiePsoriazisRefluxul gastroesofagianRemedii naturisteRemedii pe baza de vin si struguriRemedii pentru afectiuni hepaticeRemedii pentru intreaga familieRemedii pentru oase si articulatiiRemedii pentru un par sanatosReproducerea umana asistataReteteRetete cu carneRetete cu legumeRetete cu pesteReumatisme degenerativeRevisteReviste pentru mediciReviste pentru pacientiRujeola si alte boli ale copilarieiSalateSanatatea mentalaSanatatea ochilorSanatate prin sportSarcina, nasterea si lauziaSchizofrenia si alte tulburari psihiceScleroza multiplaSex si erotismSifilis (Infectia cu Treponema pallidum)SinuzitaSpondilita anchilozantaStabilirea paternitatiiSteroizii anabolizantiStresul si sindromul de oboseala cronicaSubstante cu actiune deprimanta centralaSubstante cu actiune stimulanta centrala Substante psihoactive si toxicodependentaSupeSuplimente nutritiveTerapii complementareTetanosulToxice de razboiToxiinfectii alimentareTranspiratiaTraumatism craniocerebralTuberculozaTulburari de auzTulburari de coagulareTulburari de limbajTulburari de ritm si conducereTulburari de tranzit (diareea si constipatia)Tulburari de vedereTumori cerebraleUlcerul gastroduodenalUterul si probleme luiVaccinuri si vaccinariVaricela si zona zosterVarstreiaVitamine si minerale